De vină e… stadionul! Oprișan: „Am făcut ce știam noi mai bine”** Primăria, anunțată că trebuie să mai „scoată” 900.000 de euro pentru un gazon bun! Vezi EXPLICAȚIA:

De vină e... stadionul! Oprișan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arhitectura Național Arena nu permite ventilația și iluminatul propice creșterii plantelor, astfel că, cel mai probabil, pentru a revitaliza gazonul și pentru a-l păstra și folosi într-un ritm normal beneficiarul va trebui să mai cheltuie 900.000 de euro pe un sistem complex, susține Adrian Oprișan.

Într-o declarație acordată luni după-amiază agenției MEDIAFAX, omul de afaceri vrâncean, care deține mai multe firme specializate în aplicarea de gazon pe terenuri de sport, a precizat că principala problemă a Național Arena „a fost, este și va fi” microclimatul de la nivelul solului.

Avem exemplul terenului din Frankfurt, care este frate geamăn al arenei din București. Ba chiar al nostru este mai deficitar din acest punct de vedere, al ventilației și microclimatului de la nivelul solului. Ei au ajuns la concluzia că fără acest sistem nu au cum să aibă un gazon performant, așa că și-au cumpărat unul„, a spus Oprișan.

Potrivit acestuia, „sistemul de microclimat” constă într-o rețea de instalații care să ajute iarba să facă fotosinteză. Un astfel de sistem costă între 350.000 și 800.000 de euro, în funcție de numărul aparatelor folosite, a declarat omul de afaceri vrâncean.

Acestora li se adaugă costul unor ventilatoare performante, astfel că întreg sistemul ajunge să coste în jur de 900.000 de euro dacă vor să-l cumpere și o sută de mii de euro dacă îl închiriază de undeva. E musai să dea banii ăștia, altfel beneficiarul nu poate să rezolve cum trebuie problema gazonului„, a declarat omul de afaceri.

Oprișan a povestit că, pe lângă problema temperaturii foarte ridicate din luna premergătoare meciului României cu Franța, arhitectura stadionului care nu permite iluminatul natural al gazonului dar și faptul că acoperișul a fost ținut și închis în această perioadă a făcut ca gazonul să se comporte altfel decât se așteptau specialiștii.

Vorbim de o structură de beton care blochează curenții de aer la nivelul solului, de lipsa penetrării soarelui, de o lipsă de ventilație, de un microclimat care nu este propice creșterii plantelor. Ei bine, eu nu am știut de existența acestui microclimat„, a spus Adrian Oprișan.

El a povestit apoi cum a ajuns să fie implicat în povestea gazonului de pe Național Arena. Omul de afaceri a precizat că firma sa, Gama Verde, a fost cooptată într-o asociere cu firma Anconi pentru realizarea suprafeței de joc și a mai multor sisteme care au legătură cu aceasta. Anconi avea calitatea de subcontractant al antreprenorului general al lucrării al cărei beneficiar era Primăria Capitalei, concernul Max Bogl.

Interesul meu în acest contract a fost palmaresul, nu profitul. Vă spun sincer că aș fi câștigat foarte puțin din acest contract. Din păcate, până în prezent nu am primit niciun ban„, a precizat Oprișan.

Omul de afaceri a povestit că a luat 118.000 de euro pentru lucrările pe care și le-a asumat în urma asocierii cu Anconi. Partenerii lui au primit însă „un milion și ceva de lei”, însă atât Anconi cât și Gama Verde au avut de executat operațiuni speciale „care intră în aria de competență a fiecăreia dintre firme”.

Din cei 118.000 de euro pe care urma să-i primească de la Max Bogl în cadrul parteneriatului cu Anconi, Gama Verde avea de realizat „substratul suport, drenajul, instalația de irigație, suprafața de rulouri și rulourile în sine de adus și de montat„, în timp ce alte operațiuni precum sistemul de încălzire au rămas în sarcina partenerului Anconi.

Am făcut ce știam noi mai bine, respectiv am pregătit și nivelat substratul de contact. Am ales apoi să merg cu o firmă specializată în gazon, profesionistă, și am subcontractat, la rândul meu, firma Delta Prati, care face rulouri de gazon și a montat pe stadioane precum San Siro, Verona, Genova, Vicenza sau Udine. Am mers chiar eu în Italia, cu reprezentanți ai Max Bogl, care au văzut ce tehnologie și utilaje folosesc cei de la Delta Prati și și-au dat acordul pentru parteneriat„, a povestit Oprișan.

El a spus că, la rândul său, a respectat toate deadline-urile astfel încât cele 21 de camioane frigorifice ale Delta Prati, încărcate cu rulouri de gazon să fie gata de montat imediat ce au ajuns în București. „Numai transportul a costat enorm, gândiți-vă că un camion frigorific să vină din Italia la București costă peste 2.000 de euro„, a completat Oprișan.

Eu nu am avut interesul să fac profit aici, ci doar un interes de palmares, ca să zic așa. Nu am reușit să fructific profituri, nu aș fi avut un câștig deloc mulțumitor aici, satisfacția era palmaresul„, a spus Oprișan, refuzând să spună cât ar fi câștigat după subcontractarea firmei italiene Delta Prati. Un alt motiv pentru care Oprișan spune că a ales firma italiană este acela că Gama Verde, firma sa specializată în gazon, nu are instalațiile performante de „pozat” rulourile de iarbă pe care compania italiană le deține.

Omul de afaceri s-a declarat dezamăgit, pe de-o parte, de prejudiciul de imagine suferit și, pe de altă parte, de faptul că nu și-a primit încă banii care-i reveneau. Mai mult, subcontractorul Delta Prati a fost deja plătit de firma sa, lucru care crește cuantumul pagubei din conturile sale.

Am muncit trup și suflet, eu personal am avut chiar și un accident pe Național Arena. Trebuia să stau o săptămână internat, dar m-am externat și m-am întors, șchiopătând, să termin alături de oamenii mei lucrarea la substratul suport pentru ca el să fie pregătit la sosirea gazonului. Am respectat toate termenele și totul a fost în regulă, însă problema microclimatului, pe care eu nu o cunoșteam și care nu a apărut nicăieri în contract, a dus la situația pe care ați văzut-o la meciul cu Franța„, a spus Oprișan.

El a detaliat accidentul suferit, precizând că a alunecat pe o gură de canal și a căzut pe „o mustață de fier beton” care i-a perforat fesa stângă, provocându-i o rană de șapte centimetri adâncime.

Șchiopătând, cu gheață la popou, dar am adus în termen totul„, a spus Oprișan, precizând că nu merită prejudiciul de imagine și cel financiar pe care le suferă în prezent.

Adrian Oprișan, fratele președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a precizat că a venit luni la București cu o echipă de specialiști „independenți, neutri”, care să facă o serie de analize și apoi o expertiză pe care să i-o prezinte antreprenorului general al lucrării, Max Bogl, pentru a-l convinge să-i plătească lucrarea.

Probabil că vom reuși pe cale amiabilă să recuperăm banii. Dacă nu, vom încerca orice mijloace„, a spus Oprișan, evitând să-i amenințe explicit cu procesul pe ceilalți parteneri alături de care a fost implicat în construcția Național Arena.

Omul de afaceri vrâncean nu a exclus nici varianta în care a fost victima unui „complot”, bănuind că problema microclimatului i-a fost ascunsă inițial pentru a putea fi apoi „găsit vinovat” pentru situația gazonului, însă a evitat să numească posibilii autori. În apărarea sa, Oprișan spune că a făcut, în incinta Național Arena dar în afara stadionului propriu-zis, o pepinieră de gazon din același sortiment cu cel instalat înaintea meciului România – Franța, care, în mediul natural, s-a dezvoltat perfect.

„Puteți să mergeți să le vedeți. Se vede veselia acelor plante, diferită de tristețea celor crescute înăuntru, în stadion. Acelea sunt dovada că eu mi-am făcut treaba la virgulă, am respectat contractul și nu mi se pare normal să trec prin ce trec acum„, a spus Oprișan.

Întrebat, cu aceeași ocazie, de precedentul din meciul cu Danemarca, jucat „în dunele de pe Stadionul Național Lia Manoliu„, Oprișan a spus că și cu acea ocazie a avut ghinion.

„Nici atunci n-a fost vina mea. Acolo a fost un altfel de contract, mult mai mic, dar ghinionul a fost tot al meu. Vremea nu a fost nici atunci în favoarea noastră”, a spus Oprișan.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×